Profi lansează brandul LOCO pentru zone rurale

Reteaua de supermarketuri Profi a lansat brandul LOCO destinat zonelor rurale. S-au deschis primele 11 magazine LOCO. Cele 11 magazine se află la Panticeu (judeţul Cluj), Aghireşu Fabrici (Cluj), Matca (Galaţi), Odobeşti (Vrancea), Bălan (Harghita), Tinca (Bihor), Segarcea (Dolj), Miercurea Nirajului (Mureş), Lovrin (Timiş), Gătaia (Timiş) şi Anina (Caraş Severin).

"Am testat indelung acest concept prin intermediul magazinelor noastre experimentale MINI şi acum ştim cum se prezintă formatul cel mai potrivit de comerţ civilizat care să contribuie la imbunătăţirea vieţii localnicilor. Am denumit acest format LOCO", a declarat directorul general al Profi Rom Food, potrivit unui comunicat al companiei.

Noilor magazine LOCO li se vor adaugă şi altele odată cu extinderea reţelei Profi, care urmează să ajungă la 500 de unităţi la sfarşitul lui 2016 şi să crească in continuare intr-un ritm de cel puţin 100 de magazine pe an, notează compania.

Noutatea adusă de aceste magazine constă in adaptarea sortimentaţiei la nevoile locuitorilor zonei in care funcţionează.

Cele aproximativ 2.500 de produse puse in vanzare aici diferă faţă de cele din magazinele Standard şi CITY, oferta LOCO cuprinzand o serie de unelte şi scule, butoaie, articole de grădină (furtun, găleată, sfoară), textile, menaj şi sticlărie, in timp ce varietatea produselor din gama celor pe care in mod normal localnicii şi le produc oricum in propriile gospodării, cum ar fi lactatele, branzeturile, legumele şi fructele, este mai restransă. In LOCO vor fi prezente produsele marca proprie şi cele achiziţionate din ţară sau importate doar de PROFI. Totodată, micii producători de legume şi fructe vor putea veni să vandă in magazinele LOCO produse proaspete, precum pătrunjel, verdeaţă, ridichi şi altele. Peste 80% din ce se vinde prin această reţea provine de la furnizori din Romania.

Un magazin LOCO va asigura locuri de muncă pentru 11-15 persoane in localităţile in care se deschid, potrivit companiei.

La finele anului 2014, Profi era al 15-lea mare angajator din Romania şi totodată cel mai mare angajator din vestul ţării. In prezent, reţeaua se apropie de cifra de 8.000 de angajaţi, urcand şi in topul angajatorilor. Profi operează 324 de magazine in 154 de localităţi rurale şi urbane din toate judeţele ţării şi municipiul Bucureşti. Retailerul este deţinută de fondul de investiţii Enterprise Investors.

Mediafax

03-09-2015

Cititi si:

Profi şi Mega Image au pus ochii pe magazinele Succes insa patronul companiei a solicitat pana la urma intrarea in insolventa

Profi negociaza preluararea a inca 3-4 retaileri locali

Profi va deveni din Aprilie a doua retea de retail din Romania dupa preluarea a 6 magazine Alimrom Trading din Clu

Profi a preluat o reţea de magazine din Cluj

Profi a cumpărat AlComsib, un lant de supermarketuri sibian si urmareste noi achizitii

Profi schimba strategia si pregatesc exitul