Producție uniforme HoReCa – capacitate flexibilă
Brasov, Romania
200.000 Euro
- Localitate: Brasov
- Judet: Brasov
- Regiune: Transilvania
- Tara: Romania
Domeniu de activitate
- Sector: Industria prelucratoare
- Subsector: Fabricarea articolelor de imbracaminte
- Tip afacere: Fabrici confectii textile si incaltaminte
- Afacerea este în procedură de reorganizare judiciară?: DA
- Afacerea este o franciză?: NU
Descriere afacere
Platformă operațională de producție textile, specializată de peste 30 de ani în uniforme profesionale pentru industria HoReCa, disponibilă pentru preluare și dezvoltare.Activitatea dispune de personal calificat, know-how acumulat, capacitate proprie de proiectare și producție, sistem CAD-CAM pentru proiectare și optimizarea croirii, echipamente pentru croire automată, confecționare și personalizare, precum și arhivă tehnică de modele și tipare.
Sunt realizate atât articole standard, cât și uniforme personalizate. Modelul de producție permite adaptarea capacității la volumul comenzilor: proiectarea, încadrarea și croirea sunt realizate intern, iar pentru o parte din operațiunile de confecționare compania utilizează și colaboratori externi de manoperă, cărora le furnizează reperele croite. Această organizare permite creșterea volumului de producție fără dimensionarea permanentă a personalului propriu la capacitatea maximă.
- Vechimea afacerii (ani): 32
- Număr angajați: 10
Descriere Punct de lucru / Functionalități website
Punct de lucru operațional în Brașov, organizat pentru producția de confecții profesionale, cu suprafață utilizată de aproximativ 320 mp, în spațiu închiriat. Include zone pentru proiectare și pregătirea producției, sistem CAD-CAM și croire automată, confecționare, personalizare/broderie, finisare și activități auxiliare.Structura de producție este flexibilă în raport cu volumul comenzilor. Pe lângă producția realizată cu personalul propriu, compania efectuează intern proiectarea, încadrarea și croirea și colaborează cu terți pentru operațiuni de manoperă/confecționare.
Acest model permite adaptarea capacității de producție la variațiile de volum fără dimensionarea permanentă a numărului de salariați la nivelul capacității maxime.
Chirie: aproximativ 2.000 €/lună.
Website de prezentare a companiei și portofoliului de produse, utilizat pentru promovarea gamelor de uniforme profesionale și susținerea relației comerciale cu clienții. Prezența online, domeniul/domeniile și conținutul digital aferent pot fi incluse în transferul afacerii, în condițiile convenite cu cumpărătorul.
- Drept de proprietate imobil punct de lucru/sediu: chirie si altele
- Chirie lunara punct de lucru: 2.000 EUR
- Suprafața Punct de lucru (mp): 320
- Imobilizari corporale: la cerere
- Stocuri: la cerere
Puncte forte / Oportunități de extindere / Motivul vânzării
Puncte fortePeste 30 de ani de experiență în producția de uniforme profesionale HoReCa.
- know-how și personal calificat;
- proiectare și croire CAD-CAM;
- capacitate de personalizare;
- arhivă proprie de modele și tipare;
- relații comerciale dezvoltate în timp;
- structură operațională flexibilă, cu producție proprie și colaboratori externi pentru manoperă;
- costuri fixe restructurate și capacitate de producție extensibilă.
Oportunitati extindere
- Creșterea volumului prin valorificarea capacității flexibile de producție;
- dezvoltarea vânzărilor B2B și online;
- extinderea portofoliului de clienți HoReCa și workwear;
- dezvoltarea distribuției naționale și a exportului;
- utilizarea rețelei de colaboratori pentru creșterea producției fără majorarea proporțională a structurii fixe de personal.
MOTIVUL VÂNZĂRII
Atragerea unui investitor strategic pentru preluarea și dezvoltarea afacerii în cadrul procesului de reorganizare.
În ultimii ani structura operațională a fost redimensionată, suprafața și costurile fixe fiind reduse, iar producția fiind organizată predominant pe bază de comandă. Compania a revenit la rezultat pozitiv în 2024 și 2025. Restructurarea a inclus reducerea suprafeței exploatate la 320 mp, fără afectarea suprafeței de producție.
Societatea se află în procedură de insolvență. Se urmărește preluarea de către un investitor strategic și continuarea activității în cadrul unei reorganizări.
Oportunitatea este potrivită în special pentru un producător sau distribuitor de uniforme profesionale/workwear, companie din industria textilă, furnizor pentru HoReCa sau investitor strategic care poate integra capacitatea existentă de producție într-o structură comercială cu volum mai mare.
Detalii despre tranzacția dorită
Preț negociabil.Actualul management poate asigura până la 6 luni de asistență pentru preluare, pentru transferul proceselor de producție, organizării comenzilor, furnizorilor, produselor, proiectării și croirii, relațiilor comerciale și know-how-ului.
Se urmărește nu doar transferul proprietății, ci transferul funcțional al afacerii și continuitatea activității.
Informațiile privind identitatea societății, situația financiară detaliată, creditorii, activele și condițiile tranzacției vor fi puse la dispoziția persoanelor interesate în etapa de negociere.
- Sunteți dispus să vindeți și în rate?: DA
- Oferiți sprijin și instructaj cumpărătorului?: DA
- Căutați un asociat - vindeți doar o parte din afacere?: NU
Situația financiară
- Contracte de credit sau leasing?: NU
- Sold leasing: -
- Sold credite: -
- Cifra de afaceri: 154.000 EUR
- Profit: 1.445 EUR
- Cash Flow: la cerere
- Pret: 200.000 EUR





