Trans Oil din Republica Moldova va cumpăra Ultex Ţăndărei pentru 10,5 mil Euro

Acţionarii Ultex Ţăndărei, aflata in insolvenţă, au modificat planul de reorganizare a producătorului de ulei pentru a vinde activele către grupul agro-industrial Trans Oil din Republica Moldova, pentru 10,5 milioane euro.

Planul de restructurare iniţial prevedea ca modalitate de reorganizare restructurarea, continuarea activităţii de procesare a seminţelor de floarea soarelui, soia, rapiţă, care să conducă la obţinerea de excedent de numerar destinat acoperirii creanţelor creditorilor inscrişi la masa credală.

Potrivit planului de reorganizare, Ultex deţine active in patrimoniu necesare continuării activităţii de prelucrare a seminţelor şi rafinare a uleiului, capacitate de stocare a materiei prime şi a produselor obţinute in urma procesării, dar nu deţine suficient capital de lucru pentru a-şi dezvolta producţia şi pentru achiziţia de materii prime.

"Conform ofertei de achiziţionare a business-ului Ultex SA, transmiterea activităţii societăţii debitoare se va realiza pentru suma de 10,5 milioane euro, prin această ofertă fiind transmisă intreaga activitate a societăţii, inclusiv, dar fără a se limita la mijloacele fixe, bunurile mobile şi imobile, corporale şi incorporale, drepturi de proprietate intelectuală, angajaţi, contracte, autorizaţii, precum şi pentru claritate toate părţile sociale deţinute de Ultex in capitalul social al Biodil Production, către intreprinderea cu capital străin FFA Trans Oil LTD SRL, prin societatea afiliată Floarea International", se precizează in raportul citat de Mediafax.

Contractul de transfer de business va fi prezentat adunării generale a creditorilor in cadrul unei şedinţe ce se va convoca in acest sens, iar semnarea contractului se va realiza in maximum 10 zile de la data rămanerii irevocabile a sentinţei de confirmare a modificării planului de reorganizare.

"Sunt in curs de negociere contracte de comision/de procesare atat cu societatea care va prelua activele, cat si cu societăţi terţe, astfel incat activitatea societăţii Ultex să continue", precizează raportul.

Din suma obţinută in urma vanzării, BCR urmează să primească 4 milioane euro, BRD - 2 milioane euro, Raiffeisen Bank - 1,65 milioane euro, ANAF - 900.000 euro, furnizori de utilităţi - 635.000 euro, salarii - 90.000 euro, creditare personală Vasile Niţescu - 470.000 euro, bugetul local- 350.000 euro, comision CITR - 300.000 euro şi servicii de pază - 62.000 euro.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, compania Ultex Ţăndărei este controlată de Vasile Niţescu prin firma Romilexim Trading Oils Limited.

Trans-Oil Group of Companies activează in domenii precum procesarea oleaginoaselor, manipularea şi depozitarea cerealelor, comercializarea mărfurilor pe plan internaţional, producerea uleiului vegetal in vrac, a uleiului imbuteliat, agricultura, producţia de făină şi creşterea porcinelor. Compania deţine şi terminalul portului localizat la Giurgiuleşti, unicul port internaţional al Republicii Moldova.

Potrivit datelor de pe website-ul companiei, in 2012, IFC (membră a Grupului Băncii Mondiale) in parteneriat cu DEG şi FMO au acordat Trans Oil un imprumut de 70 milioane dolari, in urma căreia IFC a devenit acţionar.

30-05-2014