Afacerile «la cheie» au ieșit din criză mai repede decât economia

Înainte de confirmările oficiale de redresare a economiei, investitorii și-au recăpătat apetitul pentru afacerile „la cheie“. Numărul francizelor care operează în România a crescut cu 17%, în acest an, la 385.

După ce criza a tăiat avântul investitorilor care ar fi vrut să aducă în țară o afacere în franciză, ba chiar i-a determinat pe alții să reducă dimensiunile rețelelor sau să plece definitiv, anul 2010 a adus un suflu nou francizelor de pe piața locală.

De la o valoare totală de 900 de milioane de euro din 2009, piața a crescut ușor în 2010, iar numărul francizelor care operează în România s-a majorat și el, la 385, de la circa 330 în 2010. Cifra de afaceri totală este însă departe de valoarea anului 2008, când, conform CHR Consulting, piața francizelor era de 1,5 miliarde euro.

Îmbucurător este însă faptul că ponderea francizelor autohtone în totalul pieței s-a consolidat.

„Rețelele de franciză autohtone reprezintă 45%-47% din cota de piață a tuturor sistemelor de francize, în principal datorită faptului că produsele și serviciile sunt adaptate nevoilor consumatorilor, dar și pentru că prețul și investițiile necesare sunt considerabil mai mici decât cele aferente francizelor străine“, spune Constantin Anton, președintele Asociației Române de Franciză.

Continuare: www.capital.ro