AFI îşi concediază chiriaşii neperformanţi
Israelienii de la AFI Cotroceni Park au decis că nu toate magazinele din centrul comercial se ridică la nivelul celui mai mare mall din România. Aşa că pe zeci dintre ei i-a dat afară.

În momentul de faţă, gradul de ocupare al AFI Cotroceni Park, proiect al dezvoltatorului israelian AFI Europe, este de 95-96%, procent pe care proprietarii mall-ul l-au obţinut în urma mai multor schimbări a chiriaşilor.
Numai anul trecut, din AFI au „plecat” 40 de magazine, parte din ele fiind deţinute de companii care au intrat în insolvenţă. „Sunt unele magazine care au dispărut cu totul de pe piaţă, nu numai din AFI. Este vorba de acei retaileri care au intrat în insolvenţă.
În cazul celorlalţi, noi am decis că nu ar mai trebui să facă parte din proiectul nostru, întrucât am considerat că nu pot contrubui la dezvoltarea lui. Nu îmi aduc aminte să fi fost retaileri care au dorit să plece din AFI din proprie iniţiativă”, a declarat pentru MONEY.ro, Israel Vizel, manager of Romania Malls Division în cadrul AFI Cotroceni Park
Potrivit acestuia, procesul de schimbare a chiriaşilor este unul continuu, dar că, pe viitor, frecvenţa nu va mai fi aceeaşi. ”Sunt zeci de magazine cu care negociem pentru a îmbunătăţi mixul de retaileri şi pot spune că avem privilegiul de a-i alege pe cei mai buni dintre ei”, mai spune Vizel
Continuare: www.money.ro