Audi cumpara motociletele Ducati cu 860 milioane Euro
Audi a ajuns la o înţelegere cu grupul italian Investindustrial pentru preluarea constructorului de motociclete Ducati Motor Holding la un preţ de aproximativ 860 milioane euro, a declarat pentru Bloomberg o sursă apropiată situaţiei.
Consiliul de Supraveghere al grupului german Volkswagen, care deţine Audi, va aproba miercuri acordul, a adăugat sursa citată.
Contactaţi de Bloomberg, reprezentanţii Audi şi Investindustrial au refuzat să comenteze informaţiile.
Ducati are datorii de aproape 200 milioane euro, a anunţat în martie grupul Investindustrial.
Preşedintele Volkswagen, influentul Ferdinand Piech, vorbeşte de câţiva ani despre marca italiană de motociclete. El şi-a exprimat pentru prima dată public interesul pentru preluarea Ducati în aprilie 2008, însă compania a fost cumpărată atunci de Investindustria.
"Volkswagen" deţine nouă mărci, printre care Volkswagen, Audi, Skoda, Lamborghini, Scania şi MAN, însă nu are niciun brand de motociclete.