Banca Carpatica vrea un investitor strategic cu 30 milioane de Euro

Johan Gabriels, CEO-ul belgian venit în martie la cârma Băncii Comerciale Carpatica (BCC), singura bancă cu capital românesc listată la bursă, a anunţat că instituţia are nevoie de capital suplimentar de 10-30 milioane de euro, sumă pe care vrea să o atragă de la un investitor strategic.

„Pentru a ne dezvolta în continuare avem nevoie de capital suplimentar de circa 10-30 milioane de euro. Vrem să atragem aceşti bani de la un investitor strategic. Aducerea unui partener strategic se va realiza prin diluarea participaţiei celui mai mare acţionar“, a spus ieri Johan Gabriels, directorul executiv al Carpatica, în cadrul întâlnirii anuale cu analişti şi investitori, deschisă şi presei.

Aceasta este prima ieşire publică a noului CEO de la instalarea la conducerea băncii în luna martie.

Gabriels a mai spus că tranzacţia de vânzare a unui pachet minoritar de acţiuni ar putea avea loc în următoarele şase luni.

În prezent, Carpatica este controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea, care deţine indirect aproape 46% din acţiuni. La Carpatica, raportul dintre credite şi depozite este de circa 60%, faţă de un nivel în sistemul bancar de 140%, însă rata de solvabilitate a băncii este de 10,6%, sub media de 14,7% în sistemul bancar.

Sursa Mediafax

13-10-2013