Bricostore are 20 de milioane de euro pentru investiţii, cea mai mare parte în România

Philippe Bresson, 43 de ani, proprietarul magazinelor de bricolaj Bricostore, cu afaceri de 140 mil. euro în România, cunoaşte "toate ungherele ţării" şi asta pentru că reţeaua de aici este cea mai extinsă, iar primele tranzacţii cu terenuri făcute de familia Bresson aveau loc în 1999, o perioadă în care puţini ar fi pariat pe România.

"Cunosc România foarte bine, toate ungherele ţării şi chiar suburbiile oraşelor din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării", spune Bresson, proprietarul unei afaceri pornite în 1849 şi care a rămas, vreme de cinci generaţii, în familie, scrie revista BUSINESS Magazin.

Reţeaua are 20 de milioane de euro pentru investiţii în Europa Centrală şi de Est în 2011. Peste jumătate din aceşti bani sunt rezervaţi pentru România, o piaţă cheie pentru Bricostore, după cum spune proprietarul.

"Suntem o afacere de familie şi aşa vrem să rămânem", afirmă Bresson, care vine cel puţin o dată pe lună în ţară.

Reţeaua are aici 15 dintre cele 26 de magazine ale sale - alte nouă sunt în Ungaria şi două în Croaţia. Motiv pentru care cheful de cumpărături al românilor sau lipsa acestuia are mare importanţă pentru proprietarii afacerii. Filiala locală a avut anul trecut vânzări cu 17% mai mici decât în 2009, ajungând la 140 de milioane de euro, spune Isabelle Pleska, care este din 2002, de la intrarea francezilor pe piaţa locală, director general al companiei.

Scăderea vânzărilor este însă mai mică decât declinul pieţei, care s-a plasat anul trecut, conform estimărilor, în jurul a 20 de procente.

Cel puţin trei sunt motivele, punctează Bresson, pentru minusurile din vânzări: cei mai mulţi clienţi nu-şi mai permit să cheltuiască pe amenajarea şi renovarea locuinţei, au scăzut preţurile produselor şi competiţia s-a ascuţit.

În unele oraşe, precum Ploieşti sau Braşov, competitori de-ai noştri au deschis magazine chiar lângă noi", spune proprietarul Bricostore. El adaugă însă că se aşteaptă ca anul acesta rezultatele să fie mai bune decât în 2010, iar vânzările să fie mai mari cu câteva procente bune. Un rol poate juca în ecuaţie şi deschiderea recentă a magazinului de la Drobeta Turnu-Severin, în urma unei investiţii de 8 milioane de euro, dar şi reamenajarea spaţiului din Băneasa.

Tot anul acesta compania şi-a planificat să înceapă reamenajarea magazinului pe care l-a deschis, în 2003, în cartierul bucureştean Pantelimon. "Este un spaţiu învechit, care va fi extins, iar bugetul se plasează în jurul a 5-6 milioane de euro", spune Bresson. Pentru modificări însă, magazinul nu îşi va închide porţile, ci, la fel ca şi în spaţiul din Băneasa, unde reamenajarea a durat patru luni, va primi, în continuare, şi clienţi. Proiectul din Pantelimon este însă de o amploare mai mare - dovadă şi bugetul dedicat.

Continuare: www.zf.ro