Caroli Foods a fost cumparat de grupul mexican Sigma Alimentos

Caroli Foods Group, unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din România, un business de 96 mil. euro în 2016 deţinut de familia libaneză El Solh, a ajuns integral în proprietatea grupului mexican Sigma Alimentos, cu afaceri de 4,2 mld. euro.

Preluarea Caroli arată noul punct de interes al multinaţionalelor în industria alimentară şi marchează exit-ul familiei El Solh din producţia mezelurilor la 23 de ani de la înfiinţarea brandului Caroli.

Producţia de mezeluri era singura mare piaţă din industria alimentară unde antreprenorii români controlau businessul: Caroli, Unicarm, CrisTim, Elit Cugir sau Aldis Călăraşi sunt afaceri construite de antreprenori.

Acţionarii Caroli au anunţat vineri că un pachet de 51% din acţiunile companiei către Sigma Alimentos care intrase indirect în acţionariat încă din 2014, când Sigma Alimentos cumpărase la nivel internaţional producătorul Campofrio.

Campofrio era acţionar minoritar în Caroli Foods Group, cu un pachet de 49% din acţiuni. „Achiziţia ne permite să ne ducem mai departe strategia de dezvoltare în regiunea extrem de atractivă a Europei de Est“, a declarat Mario Páez, CEO Sigma.

Sursa: ZF.ro

22-10-2017