Câştigătorii crizei: au făcut mii de angajări şi au crescut cu cel puţin 40%

Treizeci din cele mai mari 100 de companii din România după cifra de afaceri din 2010 au avut o creştere de cel puţin 40% a cifrei de afaceri, au adunat venituri de 10 miliarde de euro şi un profit de 650 mil. euro şi au făcut angajări, astfel că au ajuns la 35.000 de oameni de la 31.000 în urmă cu un an, relevă o analiză realizată de Business Magazin.

Câştigători din criză există însă în toate domeniile, indiferent de repartizarea lor în clasamentul celor mai mari companii după venituri. Dintre toate cele 100 de companii cu afaceri cumulate de aproape 50 de miliarde de euro, adică puţin peste 40% din PIB, şi profituri de 1,4 miliarde de euro, 83 au avut o evoluţie pozitivă a afacerilor. Restul au consemnat venituri mai mici chiar şi cu peste 20%, cum s-a întâmplat în cazul Holcim România sau Praktiker România.

Mai mult, numai 70 au fost profitabile, cu o marjă de profit care a urcat cel mai mult până la 30% - cazul Lafarge Ciment şi Carpatcement Holding, în timp ce la polul opus au fost exemple precum Roche România sau Mechel Târgovişte, cu pierderi mai mari de 15% din cifra de afaceri.

Afacerile considerate câştigătoarele celui de-al treilea an de criză sunt cele care au avut cea mai spectaculoasă dinamică a afacerilor, pornind de la nivelul de peste 150% al Grup Servicii Petroliere şi până la un prag de cel puţin 40%, descriere în care se încadrează aproape o treime din cele mai mari 100 de companii private din economie.

"Sunt companii care au redus costuri, au consolidat relaţiile cu furnizorii şi clienţii şi au profitat probabil de slăbiciunea temporară a competitorilor, sacrificând în acelaşi timp profitul, dividendele pentru acţionari şi anumite investiţii", apreciază analistul economic Dragoş Cabat.

Cititi articolul integral: Ziarul Financiar