Cele mai mari tranzactii cu terenuri din 2011

Operatorii reţelelor mari de hipermarketuri şi ale celor din sectorul de bricolaj au fost cei mai agresivi investitori în terenuri pe parcursul ultimilor doi ani. Nevoia de a avea o reţea cât mai extinsă, precum şi preţurile scăzute la terenuri i-au determinat să îşi asigure un număr important de loturi pentru următoarele dezvoltări.

Explozia imobiliară din anii 2007/2008 a creat o adevărată frenezie pe piaţa terenurilor. O serie de dezvoltatori au cumpărat sute de hectare pentru proiecte viitoare, care între timp au fost abandonate. Pe umerii acestor investitori apasă zilnic povara creditelor accesate pentru asigurarea acestor locaţii care nu generează niciun venit. Primele terenuri cumpărate pentru a fi dezvoltate au început să fie vândute în acest an.

Volumul tranzacţiilor cu terenuri din 2011 a depăşit uşor 55 de hectare, iar valoarea totală a celor mai importante achiziţii a ajuns la circa 68 de milioane de euro. Apetitul investitorilor pentru astfel de plasamente s-a înjumătăţit faţă de anul trecut, când s-au tranzacţionat peste 100 hectare numai în Bucureşti şi împrejurimi, la o valoare totală de aproximativ 100 mil. euro. Anul de vârf al tranzacţiilor cu terenuri a fost 2007, cu un volum tranzacţionat de peste 230 mil. euro. „Tranzacţiile sunt mult mai greu de încheiat în această perioadă, din cauza finanţării foarte dificile pentru dezvoltare şi a timpului tot mai mare de analiză de piaţă“, explică tendinţa Ovidiu Ion, senior consultant în cadrul departamentului terenuri al CB Richard Ellis România.

Retaileri precum Auchan, Cora, Dedeman sau IKEA au ţinut capul de afiş cu cele mai multe terenuri cumpărate în ultima perioadă. Investitorii au folosit aproape în exclusivitate propriii lor bani pentru aceste achiziţii, de vreme ce băncile acordă cu greu credite chiar şi pentru imobile generatoare de venit. „Majoritatea cumpărătorilor de terenuri din acest an pariază pe revenirea pieţei pe termen mediu şi lung (următorii 3-5 ani), în speranţa că vor putea să reziste până atunci“, consideră Marius Grigorică, senios business analyst în cadrul DTZ Echinox.

Cititi articolul integral in Capital.ro