Fabrica de placute de frana din Ploiesti a grupului Honeywell a fost vanduta grupului Federal Mogul Corp

Honeywell şi-a vandut divizia de materiale de fricţiune companiei Federal Mogul Corp, pentru aproximativ 155 de milioane de dolari, tranzacţia incluzand două fabrici din China şi Romania, transmite AP.

Preşedintele director general al Honeywell, Dave Cote, a declarat că "divizia de materiale de fricţiune nu mai corespunde angajamentului Honeywell asupra tehnologiilor de bază diferenţiate şi planurilor companiei de dezvoltare pe termen lung".

Compania americană Federal Mogul a apreciat că tranzacţia va intări afacerea sa de componente pentru industria auto.

Honeywell prognozează că tranzacţia ar urma să genereze o pierdere fiscală de aproximativ 0,04 dolari pe acţiune, care va fi inregistrată in raportul financiar din trimestrul patru al anului trecut, dar nu va fi afectată perspectiva financiară a companiei pentru 2014. Tranzacţia ar urma să se finalizeze in a doua jumătate a anului viitor.

Recent, compania a revizuit in creştere estimările privind caştigurile din acest an, apreciind că va obţine un profit ajustat pe acţiune de 4,90 - 4,95 dolari pe acţiune şi a revizuit in scădere prognoza privind veniturile, la 38,8 - 39 miliarde de dolari, de la 38,9 - 39,3 miliarde de dolari, potrivit Agerpres.

Deşi redresarea economiei mondiale nu este atat de puternică cum se estima, Honeywell şi alţi importanţi producători americani au inregistrat o creştere a veniturilor, cu rezultate mai solide in Europa şi comenzi mai ridicate in China. In ultimii ani, Honeywell a cheltuit milioane de dolari pentru eficientizarea activităţii, concentrandu-se in special pe piaţa europeană.

In octombrie 2013, compania americană Honeywell a inaugurat fabrica de placute de frana situată in parcul industrial Ploieşti West Park, din judeţul Prahova, valoarea totală a investiţiei urma să ajungă pană in anul 2015, la 57 de milioane de euro

14-01-2014