GDF Suez Energy vrea sa mai cumpere parcuri eoliene in Romania

Distribuitorul de gaze naturale GDF Suez Energy Romania, care are in constructie un parc eolian in jud. Braila, este interesata de achizitia unor proiecte eoliene, in diverse stadii de dezvoltare, a declarat presedintele companiei, Eric Stab.

"Ne uitam si la alte parcuri eoliene, dar este prea devreme sa spunem cati MW am putea cumpara", a afirmat Stab.

Parcul eolian al companiei este amplasat in comuna Gemenele, jud. Braila si va avea o capacitate instalata de 47,5 MW care va produce 130 GWh de electricitate anual. Cantitate de energie previzionata va fi apropiata de nivelul vanzarilor de energie ale companiei din 2011 in Romania. Investitia totala in parcul eolian este evaluata la aproximativ 80 milioane de euro, scrie Mediafax.

Anul trecut compania a vandut 35,7 TWh de gaze naturale catre 1,4 milioane de clienti, si 133 GWh de energie electrica, segement unde compania are 480 de clienti. Compania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 3,86 miliarde lei (910,8 milioane euro), in crestere cu 9%, si un profit net de 261,9 milioane lei (61,8 milioane euro), in usoara scadere.

Distribuitorul de gaze, parte a grupului energetic franco-belgian GDF SUEZ, a intrat in 2009 si pe piata furnizarii de energie electrica pentru clientii business.

Sursa: Wall-Street