Investiţiile străine directe s-au dublat iar deficitul de cont curent a scazut in primele doua luni ale anului
Investitorii străini au adus 294 milioane euro în România în primele două luni din 2011, un nivel dublu comparativ cu investiţiile de 140 milioane euro din perioada corespunzătoare a anului trecut, arată datele BNR. Creditele intra-grup au însumat 267 milioane, iar participaţiile la capital au fost de 27 milioane euro.
Investiţiile străine directe au fost de 54 milioane euro în februarie, în condiţiile în care în prima lună a anului valoarea acestora s-a ridicat la 240 mil. euro. În februarie 2010, investiţiile străine s-au ridicat la 109 milioane euro.
Deficitul de cont current, care măsoară ieşirile nete de valută din economie generate de operaţiunile comerciale curente, a coborât la 29 mil. euro în februarie, comparative cu 636 mil. euro în aceeaşi lună din 2010, potrivit datelor BNR.
Cumulat pe primele două luni, deficitul de cont current a fost de 44 milioane euro, fiind finanţat integral prin investiţiile străine directe, care au totalizat 294 milioane euro.
Ajustarea deficitului se datorează în primul rând diminuării dezechilibrului comerţului cu bunuri şi servicii, care a generat ieşiri nete de 175 milioane euro, faţă de 814 milioane euro în perioada corespunzătoare a anului trecut.