Naspers cumpara eMag.ro, cel mai mare magazin online din Romania. Planurilor lor urmaresc si alte achizitii

Naspers, cu o cifră de afaceri globală de peste 5 miliarde dolari, a cumpărat pentru circa 100 milioane euro un pachet de 70% din cel mai mare magazin online românesc, eMAG, conform unor surse din piaţă. Părțile nu au făcut comentarii despre tranzacţie. CEO-ul Naspers, a declarat ca intenţionează să mai cumpere între 10 şi 20 de companii din Europa de Est până în martie 2013.

Grupul sudafrican Naspers are intentia de a extinde activitatea eMAG pe principalele piete din estul Europei, un prim pas fiind facut anul acesta prin intrarea in Bulgaria, urmand ca in scurt timp sa se demareze noi operatiuni pe alte piete mari din regiune.

In Romania, Naspers mai detine PayU Romania, autovit.ro, mercador.ro, compari.ro si este unul dintre actionarii Fashion Days.

eMAG a inregistrat in 2011 o cifra de afaceri de 145 milioane de euro, echipa companiei numarand in prezent peste 450 de membri. Retailer-ul detine un portofoliu de peste 60.000 produse, dezvoltate de 400 de branduri internationale.

„Pentru mine poate cea mai importanta componenta a tranzactiei este recunoașterea valorii companiei și a rezultatelor echipei pe care am construit-o in toti acești ani. Am demonstrat ca in Romania antreprenoriatul functioneaza, ca poti dezvolta o afacere solida, suficient de puternica pentru a determina un gigant global in domeniul IT sa te transforme in varful de lance pentru dezvoltarea grupului in regiune. Este de fapt un pas important pentru industria locala și un semnal ca jucatorii romani pot fi atragatori pentru marii investitori internationali”, a declaraat Iulian Stanciu, director general eMAG.

In urma tranzactiei, doi dintre actionarii actuali isi vor pastra partile detinute, restectiv Iulian Stanciu va pastra 21,6%, iar Radu Apostolescu, 8,4%. Iulian Stanciu va asigura si managementul companiei in calitate de director general eMAG, in vreme ce Radu Apostolescu va ocupa pozitia de director de dezvoltare. Cea mai mare parte a actiunilor a fost vanduta de catre Sebastian Ghita proprietarul postului RomaniaTV si a grupului Asesoft.

“Vedem oportunităţi în ceea ce priveşte comerţul online, mai ales în Europa de Est”, a declarat CEO-ul Naspers, Koos Bekker.

Naspers a cheltuit 227 de milioane de dolari, anul trecut, achiziţionând patru companii, iar în prezent dispune de un beget de 1.19 miliarde de dolari pentru achiziţii.

Anul acesta, Naspers a achiziţionat Netretail SRO, un retailer online, Internet Mall AS, un magazin online de electrocasnice din Praga şi a investit în Resolva.me, un site brazilian. De asemenea, Naspers a achiziţionat 70% din eMAG. Naspers este interesat de construirea unui parteneriat pe termen lung cu eMAG și actuala sa echipă de management.

“Suntem încântați să demarăm lucrul alături de echipa de la eMAG. Prin rezultatele și realizările pe care le-au avut până în prezent, eMAG s-a dovedit a fi un adevărat lider în inovație și implementare de comerț online. Suntem nerăbdători să lucrăm împreună în anii ce vor urma pentru dezvoltarea și extinderea operațiunilor pe piața de online din regiune”, a declarat Cristina Berta, Head of M&A Naspers Europe.

Cititi si Naspers a cumparat 70% din eMag cu 83 de milioane de dolari