Romania Invest nu mai iese din România în 2012 din cauză că 70% din portofoliu e blocat
Planul de ieşire de pe piaţa imobiliară românescă al fondului norvegian de investiţii Romania Invest, care avea fixat ca termen de „exit“ anul 2012, va fi împins cu câţiva ani buni, din cauză că circa 70% din portofoliul de locuinţe achiziţionate în ultimii ani este complet blocat.
Investitorii deţin în România circa 730 de locuinţe, din care la vânzare sunt circa 200 de apartamente. Compania are în portofoliu unităţi locative în ansambluri rezidenţiale precum Planorama, Blue Tower şi Vitan Platinum Towers, toate aflate în dificultăţi financiare şi cu şantierele blocate. În plus mai deţine şi apartamente în ansambluri care încă nu au fost finalizate, cum este Optima – dezvoltat de Adama.
Divizarea de norvegieni
Be Igloo a fost înființată în anul 2009 cu scopul revânzării locuințelor achiziţionate de Romania Invest pe piaţa locală. În urma separării de fondul de investiţii, Be Igloo este deținută de Loredana Albu, PR-ul organizației și Nimrod Zvik, directorul de marketing şi vânzări al companiei.
Be Igloo va avea în continuare exclusivitate pe valorificarea portofoliului Romania Invest, însă intenţionează să încheie contracte şi cu alţi dezvoltatori, pentru partea de vânzare şi promovare. Totodată, cei doi parteneri, au decis să se extindă şi pe alte segmente de activitate, în afara pieţei imobiliare.
Sursa: www.capital.ro