Străinii ne cumpără ţara bucată cu bucată. Guvernul e îngrijorat

Ministrul de Externe al României spune că asistăm la o confiscare a proprietăţii. Cumpărările masive de teren se datorează unor interese imobiliare.

"Nu pot să nu remarc pericolul cumpărării masive de teren agricol de către cetăţeni ai altor state. Asistăm la o confiscare a proprietăţii. Există interese imobiliare ori se doreşte concesionarea acestora pentru autostrăzi. Ar trebui să frânăm acest proces", a spus ministrul de externe Theodor Baconschi.

Potrivit estimărilor preşedintului LAPAR (Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania) Nicolae Sitaru, circa un milion de hectare de teren agricol sunt în proprietatea unor cetăţeni străini. O statistică publicată în primăvara anului trecut arată că străinii deţineau, la acea vreme aproape jumătate de milion de hectare de teren arabil în România. Cei mai mari investitori străini sunt italienii, danezii şi olandezii.

"Sunt un adversar al înstrăinării terenurilor către nerezidenţi, dar nu sunt impotriva investiţiilor în agricultură", a declarat ministrul Agriculturii Valeriu Tabără.

În ultimii cinci-şase ani, investitori americani, suedezi, finlandezi, germani au investit sute de milioane de euro în achiziţia de suprafeţe împădurite în România.

Continuare: www.money.ro