Transparency International: Romania, printre cele mai corupte ţări din UE

Corupţia se agravează in China, Turcia şi alte state cu o creştere economică puternică, iar ţara noastră se numără printre cele mai corupte din UE, a avertizat Transparency International, indemnand marile pieţe financiare internaţionale la măsuri impotriva spălării banilor, potrivit raportului anual al organizaţiei, publicat de Reuters.

Astfel, Transparency International susţine că Sudan, Coreea de Nord şi Somalia sunt ţările percepute drept cele mai corupte din lume, in timp ce Danemarca, Noua Zeelandă şi Finlanda sunt considerate cele mai virtuoase. Raportul clasează 175 de ţări pe o scală de la 0 la 100, de la cele mai corupte la cele mai morale. In această privinţă, Romania se află la egalitate cu Bulgaria, Grecia şi Italia, TI acordandu-le un indice de 43 de puncte. Anul trecut, aveam un scor identic, iar in 2012, el era de 42 de puncte.

Transparency International accentuează ideea că este imposibil să se măsoare corupţia, intrucat ea este ilegală şi ascunsă. Pentru stabilirea indicelui, Transparency adună avizele date de experţi din organizaţii precum Banca Mondială, Banca Africană de Dezvoltare sau Fundaţia germană Bertelsmann.

In acest an, TI se concentrează pe dificultăţile din unele ţări emergente in lupta anticorupţie. De exemplu, China (situată pe locul 100 dintre cele 178 de ţări) pierde 4 puncte (ajungand la 36 de puncte) şi 20 de locuri in comparaţie cu 2013, in timp ce Turcia (clasată acum pe locul 64) pierde 5 puncte (pană la 45 puncte) şi 11 locuri.

Directorul adjunct al Transparency International Romania, Iulia Coşpănaru, a explicat pentru MEDIAFAX semnificaţiile punctajului obţinut de Romania in clasamentul Indicele Percepţiei Corupţiei 2014.

Raportul Transparency International clasează 175 de ţări pe o scară de la 0 la 100, de la cele mai corupte la cele mai puţin afectate de acest flagel. Astfel un punctaj cat mai mare şi un loc cat mai fruntaş arată o corupţie percepută cat mai mică.

Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC) reflectă percepţia mediului de afaceri şi a analiştilor de ţară cu privire la corupţia din cadrul sectorului public. Această percepţie ia in calcul experienţele directe sau mediate ale respondenţilor, din ultimii doi ani.

Romania se clasează pe locul 69, cu 43 de puncte (ca anul trecut), la egalitate cu Brazilia, Bulgaria, Grecia, Italia, Senegal şi Swaziland. Republica Moldova se află pe locul 103, cu 35 de puncte (ca anul trecut), alături de Bolivia, Mexic şi Niger.

Astfel, Romania se clasează in cele 75 la sută dintre statele lumii care obţin sub 50 de puncte şi in grupul ultimelor trei state din UE, alături de Grecia şi Italia. Romania este totodată la un punct sub Bulgaria.

Totodată, cele 43 de puncte ale Romaniei sunt cu 20 sub media UE, in condiţiile in care in UE se află şi ţările cu cel mai mare IPC, respectiv cu cea mai mică corupţie percepută, a explicat Iulia Coşpănaru.

"In aceşti doi ani, Romania a traversat mai multe perioade electorale, in cadrul cărora o serie de cazuri de corupţie au fost intens dezbătute in spaţiul public, ceea ce explică punctajul obţinut", a mai spus directorul adjunct al Transparency.

Ea a atras atenţia că ţările din fruntea clasamentului au economii dezvoltate şi servicii publice de calitate care satisfac cerinţele şi nevoile cetăţenilor şi ale mediului de afaceri.

"Modelul ţărilor din fruntea clasamentului arată că administraţiile sunt performante, in contextul unei evaziuni fiscale reduse şi a unei proactivităţi a contribuabililor, care ţin administraţia responsabilă pentru serviciile prestate. Contributivitatea companiilor şi a cetăţenilor este deci esenţială pentru a asigura resursele de care administraţia are nevoie pentru a performa, iar proactivitatea lor este necesară pentru responsabilizarea administraţiei", a explicat Coşpănaru. Ea a arătat că administraţia publică din Romania trebuie să inveţe de la companii, să fie "profitabilă", profitabilitatea ei fiind tocmai calitatea serviciilor pe care le oferă, iar componenta de debirocratizare şi transparentinzare a procedurilor administrative este esenţială pentru performarea administraţiei şi pentru imbunătăţirea IPC.

Romania are o Strategie Naţională Anticorupţie in curs de implementare, unul dintre obiectivele acesteia tocmai acela de a alinia IPC-ul Romaniei la media UE, a mai spus Coşpănaru.

Corupţia este o problemă majoră şi in alte economii emergente, adaugă raportul TI, dand ca exemplu Brazilia (locul 69, 43 de puncte) şi suspiciunea de corupere a personalului ei politic de către diverse companii petroliere.

India (85, 38 puncte) este şi ea evidenţiată de Transparency, care reclamă folosirea unor conturi bancare stabilite in paradisuri fiscale, precum insula Mauritius.

Şi investiţiile oligarhilor ruşi in Cipru atrag atenţia TI, care plasează ţara pe un loc modest: 136 (27 puncte).

La polul opus, performerul a fost din nou Danemarca (92 puncte, o creştere cu 1 punct faţă de 2013), insoţită de Noua Zeelandă, Finlanda, Suedia şi Norvegia, din nou in top 5.

Ucraina (26 puncte) a rămas ţara europeană cu cel mai ridicat nivel de corupţie percepută.

TI le cere UE, Statelor Unite ale Americii şi ţărilor membre ale G20 să urmeze exemplul Danemarcei şi să creeze un registru public cu informaţii de proprietate pentru toate companiile incorporate. V.B.

Sursa: Mediafax

08-12-2014