Prețurile din imobiliare, plastilina miliardarilor
Ion Ţiriac şi Dinu Patriciu îşi dispută anual poziţia de cel mai bogat român, însă cursa dintre cei doi miliardari nu se opreşte aici. Periodic, aceştia lansează prognoze despre evoluţia pieţei imobiliare şi a economiei, în general. Câte dintre acestea s-au adeverit și cum au influențat ele piața

Capital a suprapus prognozele imobiliare făcute de Patriciu şi Ţiriac, de la începutul crizei şi până acum, peste graficul care urmăreşte evoluţia preţului la locuinţe vechi, sectorul imobiliar cel mai sensibil la astfel de declaraţii, pentru a determina în ce măsură estimările acestora s-au reflectat în piaţă. Ieşirile publice ale celor doi şi-au găsit un răspuns pe piaţa locuinţelor, în majoritatea cazurilor. Care poate fi explicaţia? Sunt aceştia nişte analişti pertinenţi sau declaraţiile lor au influenţat deciziile proprietarilor care aveau scoase apartamente la vânzare? Părerile jucătorilor din piaţă sunt împărţite, însă nimeni nu ignoră influenţa pe care o au cei doi miliardari.
„Nu cred că piaţa apartamentelor se poate influenţa. Poţi afecta, prin declaraţii, credibilitatea unei firme, dar nu preţurile, mai ales pe o piaţă atât de imprevizibilă şi needucată. La noi, oamenii încă mai au încredere în propriul lor miros. Înclin să cred că astfel de declaraţii nu pot influenţa mai mult de 5% din persoanele cu interes în vânzare. Au făcut nişte calcule simple, care nu au cum să devieze mai mult de 5% de la realitate“, spune Radu Merică, cel care a condus afacerile lui Ion Ţiriac timp de cinci ani.
În tabăra opusă, Daniel Tudor, fostul director al diviziei imobiliare din cadrul Volksbank, susţine că tocmai volatilitatea pieţei face ca proprietarii să reacţioneze la astfel de prognoze. Lipsa de educaţie economică a vânzătorilor de apartamente vechi face piaţa foarte uşor de manipulat. „Sunt oameni care au construit nişte afaceri importante şi nu le poate fi contestată expertiza, motiv pentru care cred că pot face nişte previziuni pertinente.
Pe de altă parte, cred că piaţa rezidenţială este foarte sensibilă la zvonuri, şi declaraţii venite din partea unor astfel de oameni pot influenţa. Aş spune că înclin mai mult spre a doua variantă. Faptul că sunt direct interesaţi de acest domeniu întăreşte caracterul de influenţă al declaraţiilor lor. Dacă Ţiriac este mai diplomat, şi atunci când face previziuni se bazează mai mult pe parametri macroeconomici şi pe comparaţii cu alte pieţe, Patriciu merge mai mult spre zvonistică“, subliniază Daniel Tudor, managing partner al The Concept.
Interesul poartă fesul
Interesant este că, în unele cazuri, declaraţiile lui Dinu Patriciu au venit exact înainte de a încheia o tranzacţie. În luna martie a anului 2008, când preţul locuinţelor atinseseră cel mai înalt nivel, Dinu Patriciu anunţa că sectorul imobiliar „urmează să se confrunte cu o criză fără precedent“ şi că acesta „cade în fiecare zi pe nesimţite şi nimeni nu recunoaşte asta. Eu nu am nici un interes în acest sens, nu mă interesează să investesc în piaţa imobiliară“. Câteva săptămâni mai târziu, preţul apartamentelor intra pe o pantă descendentă pe care o urmează şi astăzi. Momentul declaraţiei sale coincide cu finalizarea achiziţiei unui teren de 4,4 ha în spatele Casei Presei Libere, unde Patriciu intenţiona să dezvolte, în parteneriat cu Immorent, un proiect imobiliar mixt care necesita investiţii de circa 300 milioane de euro. Norocul nu a stat însă de partea miliardarului, deoarece proiectul propus acum trei ani nu a fost început nici astăzi.
„Uneori, se fac şi declaraţii strategice. Nu pot lua în considerare tot ce spune domnul Patriciu. Sunt lucruri pe care le spui într-un moment în care ai un «deal». Îţi afişezi dezinteresul pentru piaţa imobiliară, ca armă de negociere, pentru a îndrepta atenţia spre altceva. În spatele acestor declaraţii se ascund şi unele intenţii clare“, este de părere Antoanela Comşa, directorul general al dezvoltatorului spaniol Gran Via.
Continuare: www.capital.ro